Daruri de Crăciun pentru 50 de copii și instituțiile de învățământ din Trușeni

În ajunul Nașterii Domnului, Primăria comunei Trușeni și parohia ”Sf. Petru Movilă” din Dumbrava au organizat o sărbătoare de suflet pentru 50 de elevi ai școlilor din comună.

Evenimentul a avut loc la Primăria Trușeni și a presupus dulciuri, rechizite școlare și cărți pentru copii din familii socialmente vulnerabile.

Atât dl primar Ion Apostol, cât și preotul Octavian Moșin au vorbit copiilor despre semnificația sărbătorilor de iarnă și le-au urat lor și membrilor familiilor din care vin, sărbători cu alese bucurii sufletești.

La finalul evenimentului, au fost înmânate seturi de carte artistică pentru biblioteca publică din sat, precum și pentru bibliotecile din cele două grădinițe și două școli din comună.

Este de menționat faptul că donația de carte vine din contribuțiile credincioșilor bisericii din Dumbrava (din cele 2% din impozitul pe venit pentru anul 2016, direcționate prin Inspectoratul Fiscal către comunitatea religioasă ”Sf. Petru Movilă”).