Dumbrăvenilor li s-a vestit apropiata Naștere a Domnului
În perioada 1 și 6 ianuarie peste douăzeci de copilași din parohia Dumbrava, în frunte cu părintele-paroh Octavian Moșin, au vestit apropierea praznicului Întrupării Mântuitorului.
Cu post și rugăciune, tinerele vlăstare ale Bisericii au fost în postura unor mesageri ai Nașterii Domnului, slăvindu-L pe Dumnezeu pentru toată dragostea revărsată asupra noastră.
De rând cu troparul praznicului, copilașii au interpretat colinde și poezii legate de Nașterea Mântuitorului.
Peste 200 de gospodării din Dumbrava și Întovărășirile Pomicole au deschis porțile, primind binecuvântarea cerească prin acești copilași neprihăniți.