Pilda lucrătorilor celor răi, la școala Duminicală din Parohia Dumbrava
Duminica aceasta (a 13-a după Rusalii) am discutat despre Pilda lucrătorilor celor răi, dar, că totul sa fie mai pe înțelesul celor mici, am construit împreună, din aluat colorat, Via Stăpânului, cu tot cu Teascul, Turnul de pază, Casa, Gardul său - nimic altceva decât analogii cu privire la Domnul Dumnezeu, Împărăția Cerurilor, Sfânta Biserică și Învățăturile Sfinte, iar mai apoi am făcut și puțin teatru, pentru a înțelege sensul pildei - muncitorii răi și Slujitorii Stăpânului, și, de asemenea, Fiul Iubit - simbol al Bunului Domn Iisus Hristos.
Din câte s-a văzut, copiii au însușit pilda fărăpic de efort ci, din contra, prin bucurie și joc, astfel că la sfârșit nu se dădeau duși la căsuțele lor.
Binecuvântate fie aceste suflete curate și blânde, nădăjduim că Domnul le va păstra pe Calea Sa!
Așteptăm în continuare toți doritorii, în fiecare Duminică, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Sf. Biserică din Dumbrava.
Cu iubire,
Oltea Grosu Boldureanu