Copiii din Dumbrava vor merge cu Steaua
- Anunțuri, EVENIMENTE
- Irina
- 140
Din prima zi a Noului An copiii din Dumbrava vestesc mărețul Praznic al Întrupării Mântuitorului. Se merge din casă în casă cu intonarea troparului și condacului sărbătorii, precum și cu colinde ce ne introduc în atmosfera Nașterii Domnului.
Cu Steaua se va merge până în ajunul sărbătorii Nașterii, fiind așteptată cu post și rugăciune timp de patruzeci de zile.
1 ianuarie, începând cu ora 14.30 – străzile Drumul Vilelor, Rariştei, Frumoasa, Sf. Gheorghe, Prieteniei, M. Boț, Buiucani.
2 ianuarie, începând cu ora 14.30 – străzile Durleşti, M. Sadoveanu, Fântânilor, Sf. Petru Movilă, Zăvoiul.
3 ianuarie, începând cu ora 17.00 – străzile Vierul, M. Cebotari, Teilor, în sectoarele vilelor (conform solicitărilor).
4-5 ianuarie, începând cu ora 17.00 – sectoarele vilelor (conform solicitărilor).
Locuitorii de la vile sunt rugaţi să ne telefoneze pentru a stabili ziua şi ora când ne vom deplasa spre gospodăriile lor.
Preot-paroh Octavian Moşin,
Tel.: 079481586