Activități variate pentru copii la Centrul Social din Dumbrava

În fiecare săptămână, în Dumbrava au loc numeroase activități, în Centrul Social din curtea Bisericii din localitate. Marțea și joia decurg lecțiile de engleză și germană, sâmbăta copiii au parte de o lecție de pictură/artă plastică, iar duminica, pe la ora 10, după Sfânta Liturghie, copiii merg la Centrul Social pentru o discuție de suflet legată de Evanghelia zilei sau de virtuți și valori creștine, după care urmează o activitate creativă. Felicitări, fulgușori, picturi, desene, modelaje, decorațiuni și multe, multe altele sunt create de copii sub îndrumarea celor mai mari.

La activitățile de duminică, vin aproape regulat mai mult de 20 de copii. S-au creat prietenii, legături de suflet, atât între copiii ce vin săptămână de săptămână, cât și între părinții lor.

Duminica, 5 decembrie, copiii l-au avut ca invitat pe dl. Iurie Cevdar, care, de rând cu activitatea sa, este pasionat de modelaje - plastilina sau argila polimerică devin bijuterii în mâinile lui. În cadrul atelierului desfășurat duminică împreună cu dl. Iurie Cevdar, copiii au realizat un peisaj de iarnă din plastilină aplicată.

E o mare bucurie pentru copii să aibă parte de activități frumoase într-un cadru familial, de un timp petrecut în mod util împreună cu prietenii și cu părinții lor, ca într-o mare familie.

Doamne, ajută acești copii să crească frumos, în virtute și bunătate și să fie o bucurie și o nădejde pentru toți în vremile tulburi de acum!