Bucurii în familia Andrievschi
De praznicul Adormirii Maicii Domnului am oficiat Taina Cununiei încă pentru un flăcău din Dumbrava. Este vorba de Adrian Andrievschi, care a crescut în ochii noștri și care și-a găsit o fată pe potrivă – Capitolina Berestean.
Taina Nunții a fost săvârșită de către un sobor de slujitori în biserica de iarnă, tinerii fiind îndemnați să ducă o viață creștinească plină de dăruire și responsabilă.
Bucuria a fost să îi revedem pe tinerii Artur și Mihaela Prodan, pe care i-am cununat acum câțiva ani, iar de data aceasta i-am avut în calitate de nași. Sincere felicitări și casă de piatră, dragii noștri Adrian și Capitolina!