O nouă zi în Tabăra Faptelor Bune
Circa 60 de copii au petrecut a doua zi în Tabăra Faptelor Bune, cu multă voie bună și hărnicie. Activități creative, discuții de suflet, lecția de engleză, grădinăritul, jocurile de echipă i-au făcut pe copii să se apropie și să se simtă ca în familie. Or, această căldură, bucurie și apropiere ne este atât de necesară tuturor, mai ales în vremurile pe care le traversăm.
Ne dorim mult ca acești copii sa crească frumos împreună, împărtășind valorile și trăirea creștină și să nu uite niciodată ce este prietenia adevărată și bucuria faptelor bune!