Trista despărțire de fierarul Dumbravei – Victor Cojocari (27.02.1959 – 27.05.2023)
Luni, 29 mai, în curtea bisericii din Dumbrava a fost depus trupul neînsuflețit al fierarului satului Victor Cojocari. Este omul care în ultimii 15 ani a realizat mai multe lucrări la biserica din sat. A fost un adevărat om de artă, ”împletind” fierul și lăsând adevărate capodopere. Gard, policandru, rame la icoane sunt doar câteva din lucrările din fier executate de V. Cojocari.
”Fratele Victor a fost omul modestiei și corectitudinii. A trăit după Scriptură, împlinind poruncile și împărtășind dragostea. A lăsat parohiei noastre adevărate opere de artă, lucrate în fier. De altfel acesta a fost visul răposatului, să ofere Domnului tot ce poate crea mai frumos și mai trainic, încât să bucure și să dăinuie în timp.”, a menționat preotul Octavian Moșin în cuvântul de mângâiere adresat rudelor îndurerate.
După oficierea slujbei prohodului, răposatul a fost înhumat la Cimitirul ”Sf. Lazăr” din capitală.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!