Astăzi ne-am despărțit de fratele Vasile Plașciuc
Joi, 1 aprilie 2021, a fost petrecut la Domnul fratele Vasile Plașciuc (12.11.1966 - 30.03.2021).
A fost un bun credincios din satul Dumbrava, animator al diverselor proiecte sociale și duhovnicești din localitate. O fire blândă, plină de dăruire și afecțiune.
Până în ultima clipă a fost dornic de viață, optimist și făuritor de lucruri frumoase.
Slujba prohodirii a avut loc biserica USM, fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu părintele Octavian Moșin, apoi petrecut la Cimitirul ”Sf. Lazăr”.
Vasile Plașciuc a lăsat în urmă o minunată familie, având soție și doi copii, cărora le exprimăm cele mai sincere condoleanțe.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!