Dumbrava la praznicul Bobotezei
S-a stabilit o frumoasă tradiţie. Din ajunul Bobotezei câteva zile slujitorii bisericii din localitate merg cu Iordanul, binecuvântând credincioşii dreptmăritori din localitate. Anul acesta peste 150 de case au deschis uşile. După opt ani, de când a început această tradiţie creştinească în localitate, oamenii se deşteaptă şi chiar aşteaptă apa sfinţită care le-ar binecuvânta gospodăriile, dar dea Domnul şi viaţa.