Steaua sus răsare…
Al cincelea an consecutiv în ajunul sărbătorii Naşterii Domnului slujitorii şi cântăreţii de la biserica „Sfântul Petru Movilă” din Dumbrava vestesc bucuria sărbătorii. Intonând troparul praznicului, cu colinde şi urări de sănătate, sunt vizitate casele credincioşilor dreptmăritori din localitate.
„Dacă în primul an am ajuns la 35 de gospodării acum intrăm în peste 200 de case care ne aşteaptă cu vestea bună a Naşterii Domnului. Cu colinzi îi invităm pe credincioşii noştri şi la slujba de Crăciun pe care o facem de fiecare dată la miezul nopţii. Vedem că localitatea creşte şi se cristalizează frumoase tradiţii creştine aduse de locuitorii Dumbravei din toate zonele ţării” – a menţionat Prot. Octavian Moşin, parohul bisericii în construcţie din localitate.