Cea mai longevivă locuitoare din parohie a primit Taina Botezului
Eudochia Covbeli, o bătrânică de 92 de ani din ÎP ”Agrarnic”, a primit Taina Sfântului Botez la biserica din Dumbrava. Ajunsă la această vârstă, mereu a trăit cu frica de a nu pleca la Domnul nebotezată.
Deși se simte în putere, fiind plină de vlagă trupească și sufletească, E. Covbeli a vrut să se asigure că este creștină, neștiind dacă a fost încreștinată în acea zonă îndepărtată a Rusiei într-o perioadă deloc favorabilă credinței.
A ajuns pe meleagurile noastre în urma căsătoriei cu un băștinaș, trăind o viață modestă și activând în calitate de contabil.
Nu i-a dat Domnul copii, în schimb toți cu care comunică, în special vecinii, îi are aproape de suflet, ca pe niște membri ai familiei.
De altfel, la Botez a fost însoțită de o nașă mult mai tânără, dna Nina Tărăburcă, care îi este vecină și prietenă.
Îi dorim sorei noastre Eudochia ani liniștiți și cu alese mângâieri sufletești!
Pr. Octavian Moșin
Vă propunem și o secvență video cu Eudochia Covbeli: