PS Episcop Ioan a oficiat Taina Botezului la Dumbrava
Duminică, 6 august, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan, a oficiat Taina Botezului asupra pruncului Eusebiu, fiul părintelui protodiacon Anatolie și al Nataliei Cobzac, care urmează să se stabilească cu traiul în ÎP ”Meliorator”. Astfel, părinții pruncului au decis să-l boteze în parohia unde va crește și se va desăvârși duhovnicește.
Preasfințitul Ioan a oficiat taina fiind înconjurat de un sobor de preoți, în frunte cu preotul-paroh Octavian Moșin. La slujbă a fost invitat și protodiaconul mitropolitului Ioan Brașoveanu, iar în calitate de cântăreți grupul coral ”Gnosis” (dirijor drd. Sergiu Crudu).
Ierarhul a transmis sincere felicitări celor prezenți, meționând că acest copil a fost multă vreme așteptat și dorit, fapt împlinit cu Doamne ajută, dorindu-le atât părinților biologici, cât și celor spirituali dragoste, râvnă, răbdare și multă înțelepciune în procesul creșterii și educării acestuia.