Să trăim împreună NAŞTEREA DOMNULUI

 

Mai bine de un deceniu slujitorii şi cântăreţii bisericii din Dumbrava şi Întovărăşiile Pomicole din com. Truşeni colindă casele credincioşilor vestindu-le Naşterea Domnului. Din data de 2 ianuarie până în ajunul Naşterii se merge cu Steaua, înălţându-se rugăciunile praznicului şi binecuvântându-se gospodăriile celor care aşteaptă cu bucurie Crăciunul.

Programul procesiunii cu Icoana şi Steaua conform străzilor şi vilelor:

Luni, 2 ianuarie, 17.00-20.00 – str. Buiucani, M. Boţ, Durleşti, Drumul Vilelor;

Marţi, 3 ianuarie, 17.00-20.00 – str. M. Sadoveanu, Fântânilor, P. Movilă, Frumoasa, Rariştei,

Sf. Gheorghe;

Miercuri, 4 ianuarie, 17.00-20.00 – Vierul, M. Cebotari, Teilor, Zăvoiului, ÎP “Victoria”, ÎP “Automobilist”, ÎP “Meliorator”;

Joi, 5 ianuarie, 17.00-20.00 – sectoarele vilelor (conform solicitărilor),

Vineri, 6 ianuarie, 12.00-15.00 – sectoarele vilelor (conform solicitărilor).

Slujba de Naşterea Domnului la biserica din Dumbrava începe pe 6 ianuarie, ora 23.00.

Pentru informaţii suplimentare Vă rugăm telefonaţi: 079481586 – preot Octavian Moşin

sau pe pagina localitateadumbrava.md.