(AUDIO) Duminica a V-a din Post la biserica din Dumbrava
Binecuvântați de vremea de afară, de ploaia liniștită, tocmai de care este însetat pământul, mai mulți credincioși au poposit la rugăciunea duminicală din biserica ”Sf. Petru Movilă”, Dumbrava.
Peste o sută de credincioși au primit Taina Spovedaniei, apoi s-au unit cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie.
Sobor de slujitori, avându-l drept protos pe părintele Octavian Moșin, au oficiat Sf. Liturghie a Sf. Vasile cel Mare.
După rostirea pericopei evanghelice, părintele a venit cu un cuvânt de învățătură.
Copilașii au urmat cateheza zilnică, în cadrul școlii duminicale, aflând mai multe din viața Sf. Maria Egipteanca și ce include noțiunea de pocăință.
Câțiva gospodari au venit cu ospăț pentru cei prezenți, dar și pentru cei mai triști ca noi, fiind ospătați și oameni fără de adăpost.
Credincioșii au fost îndemnați să petreacă ultimele zile ale postului în nevoință și rugăciune, fiind invitați luni seara, la 18.00 la Taina Sf. Maslu, iar în săptămâna ce urmează vor fi oficiate trei Sfinte Liturghii consecutive, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. În această săptămână ne stau în față două praznice împărătești Buna Vestirea (7 aprilie) și Floriile (9 aprilie), zile în care se dezleagă la vin, untdelemn și pește.