Starostele bisericii noastre la ceas aniversar

Dl Anatolie Stațiuc, starostele bisericii din localitate, a ajuns la ceas aniversar.

Un grup de enoriași ai bisericii s-au gândit să-I facă o plăcută surpriză. Familia Stațiuc a fost vizitată, urându-li-se tuturor membrilor casei ani mulți și împliniți sufletește.

Din numele parohiei, un mesaj de felicitare a transmis părintele-paroh Octavian Moșin, apreciind dăruirea și sinceritatea cu care se implică fratele Anatolie în viața comunității religioase din sat.

Apoi, cei prezenți au organizat un program duhovnicesc, interpretând cântări religioase și romanțe autohtone.