Parohia Dumbrava a adus bucuria Învierii pentru mai mulți nevoiași
În Săptămâna Mare și de Sf. Paști, parohia ”Sf. Irh. Petru Movilă” din s. Dumbrava, com. Trușeni, prin implicarea ctitorilor, enoriașilor și voluntarilor, a încercat să fie alături de mai multe familii nevoiașe.
Împreună cu dna Stela Munteanu, primar de Trușeni, am împărțit 30 de pachete cu produse alimentare pentru familii socialmente vulnerabile din comună. Alte 20 de familii cu mulți copii din capitală și suburbii au primit produse igienice și alimentare. În ziua Învierii Domnului, la solicitarea organizației comunitare ”Coliba Albastră”, s-au împărțit 130 de cozonaci pentru oameni fără de adăpost din municipiul Chișinău. De ajutor financiar a beneficiat o familie din s. Nimoreni, r. Ialoveni.
Trei pensionari din sectorul Buiucani al capitalei au fost ajutați la procurarea medicamentelor. Cinci familii afectate de virusul de tip nou COVID-19 au primit o modestă susținere financiară și câte un cozonac. În acest sens, aducem sincere mulțumiri tuturor persoanelor implicate în realizarea acestei lucrări bineplăcute Domnului.