Vrem o localitate mai curată!

”Avem o localitate foarte frumoasă, cu case impunătoare și mașini luxoase, dar plină de gunoi de-a lungul străzilor. Eu cu copiii mei parcurgem zilnic drumul de la barul din strada Drumul Vilelor până la stația rutei 103D și ni se rupe inima văzând mizeria din jur, în special, la stație. Ne înecăm în hârtii și plastic.”, se plângea într-un mesaj adresat bisericii din localitate doamna Dorina Pavlic, locuitoare a satului.

Astfel, la îndemnul D. Pavlic parohia Dumbrava a răspuns îndemnului de a organiza o zi a curățeniei în localitate. Deși au fost puse anunțuri și s-a înștiințat la slujbă, numărul celor implicați a fost prea modest.

În dimineața zilei de 26 decembrie, afară de organizatori, a venit o singură persoană – Natalia Chihai, care frecventează biserica noastră, însă locuiește în or. Durlești. Apoi cel care a venit cu transportul e un alt creștin, Serghei Surdu, care locuiește în or. Ialoveni, iar băieții care au ajutat la încărcarea gunoiului sunt niște creștini din capitală. Și atunci ne întrebăm: trebuie să vină oameni din alte părți să ne facă curat?

Cu ajutorul Domnului și cu implicarea modestei echipe de voluntari s-a reușit adunarea a peste 40 de saci de gunoi. E un pic mai curățel! Deși pentru o implicare mai serioasă e nevoie de tehnică și brațe de muncă!

Reprezentanții primăriei Trușeni ne-au promis să asigure tehnică. Însă vom reuși să ne mobilizăm la o clacă a satului? Nădăjduim să fim mai receptivi și să depunem un minim efort de a avea o localitate mai curată! Să ne amintim de proverbul: ”Curăţenia este temeiul sanătăţii şi oglinda simţirii.”