Biserica din Dumbrava are centrală termică
Vineri, 8 decembrie, în urma deciziei Consiliului comunal Trușeni, parohiei ”Sf. Petru Movilă” din Dumbrava i s-a alocat suma necesară procurării unei centrale termice.
Începând cu anul 2018 sfântul locaș și edificiile adiacente ale parohiei în construcție vor putea fi încălzite cu noua centrală termică.
Este un cadou de mare preț tocmai în preajma sărbătorilor de iarnă, fapt pentru care Consiliul parohial aduce sincere mulțumiri consilierilor și angajaților Primăriei Trușeni, care au depus eforturi întru realizarea acestui vis.