În sectorul de vile ”Victoria” importante sunt faptele, nu vorbele!
Ultima vreme sunt mediatizate intens cazuri de caritate din partea unor organizații și chiar persoane fizice pentru categorii de oameni mai triști ca noi: fie rămași fără adăpost, fie ajunși la limita sărăciei sau având mare nevoie de bani pentru salvarea vieții.
Trebuie să înțelegem noțiunea de caritate ca ceva bun și real de implementat nu doar la nivel international, căci se pot înfăptui la orice nivel și de către orice om, cu inimă plină de milă.
În viață e mai ferice a da decât a lua. De asta să nu așteptăm milostenie, dar să ne gândim mai întâi ce putem oferi altora?
Raportat la ÎP ”Victoria” din comuna Trușeni putem spune cu certitudine că este una dintre cele mai bine organizate sectoare de vile din punct de vedere al infrastructurii. Secretul rezidă în faptul că oamenii știu să se unească la activități comune, căci unde sunt doi, trei și mai mulți uniți, puterea crește și dușmanul nu sporește (vorba proverbului).
De la înființarea ÎP ”Victoria” acum trei decenii s-au perindat oameni gospodari. Pe aceste terenuri mereu au fost grădini și livezi bine amenajate, iar de la o vreme încoace pe o treime din loturi s-au ridicat case și unii chiar s-au stabilit cu traiul.
Din anul 2008 lumea din sector a pornit să-și renoveze și să-și amenajeze cârmuirea, să-și facă toate condițiile unui trai decent. A fost instalată o răstignire și s-a ales drept hram al întovărășirii Minunea Sf. Arhanghel Mihail (19 septembrie). S-a îngrădit și se menține în ordine teritoriul securității turnului de apă și a fântânii arteziene etc.
Acum câțiva ani s-a pus problema reparării drumului central, ce intersectează întovărășirea, și care necesită investitii destul de costisitoare. După mai multe adresări ale administrației ÎP ”Victoria” către diferiți agenți economici s-a găsit soluția. Un om de bună credință din parohia ”Sf. Petru Movilă” a Dumbravei a donat circa 60 de tone de pietriș, doamna președinte a întovărășirii a asigurat transportul, iar locuitorii au ieșit la o fireasca clacă, muncind la aranjarea pietrișului.
Astfel, o porțiune de drum a fost reparată inainte de iarnă.
Un gest frumos al unui om de bună credință a presupus și mobilizarea gospodarilor din ÎP ”Victoria”, care deși în mare parte sunt pensionari și nu dispun de bani și investiții, au ceva mai scump – dragoste, bunătate, prietenie. Acestea sunt calități pe care nu suntem în drept să le pierdem. Dacă le pierdem, la sigur murim sufletește.
Să demonstrăm și de acum înainte că lucrurile mari se fac prin implicarea noastră și prin depășirea egoismului și indiferenței. Să nu rezumăm totul la bani, ci din puținul fiecăruia să facem ce stă în puterile noastre, ca viața să fie mai plină de lumină.
Să urmăm exemplul vrednic de urmat al membrilor ÎP ”Victoria”, pentru care mai importante sunt faptele, decât vorbele!