Elisaveta Revenco – o credincioasă de 90 de ani a trecut la cele veșnice

Mai bine de un deceniu familia Silvestru din ÎP ”Mugurel” și-a adus mama de la țară. E vorba de Elisaveta Revenco din zona Floreștilor. Acum aproape un an bătrânica a împlinit nouă decenii de viață pământească, prilej cu care multă lume i-a adresat sincere felicitări și mulți ani înainte.

Iată că până la 4 septembrie 2017 a ars candela vieții roabei lui Dumnezeu Elisaveta.

O femeie plină de evlavie și cu multă râvnă pentru cele sfinte și dumnezeiești. Astfel, pe 7 septembrie a fost petrecută pe ultimul drum. A preferat să fie așezată la țară, lângă soț și ceilalți oameni dragi, pe care i-a cunoscut și împreună cu care a împărtășit bucuriile, durerile și greutățile vieții.

Sora Elisaveta a fost o fire puternică, optimistă, plină de viață și dornică de a sluji Domnului și aproapelui.

Când am discutat ultima dată cu această femeie creștină, ne-a cântat, ne-a sfătuit, ne-a povestit din viața ei și chiar a glumit cu poftă.

Ne va rămâne în suflet acest chip plin de lumină, un zâmbet sincer, care venea dintr-o inimă mare, iubitoare.

Iată și câteva gânduri expuse de această vrednică de pomenire creștină:

”Cam mult trăiesc. Nimeni din neam n-a ajuns la anii mei. Dar trăiesc cât Domnul zile mi-a dat, n-o să mă pun cu el în poară. Sunt multe de spus, mai puține de ascultat. Viața trece tare repede, când te uiți ești bătrân. Dar sufletul tot tânăr rămâne.

Am trecut prin multe în viață. Și foame și război... dar am avut om (bărbat) tare bun, o fost cuminte și ne-am răbdat. Asta n-au tinerii de azi. N-au răbdare.

Unii au uitat de Dumnezeu, de aici vin toate problemele.

Mă rog ca toată lumea să se întoarcă cu fața la Bunul Dumnezeu.

Aștept ceasul și mă rog pentru toți care îi cunosc, mulțumindu-i Celui de Sus că mi-a dat copii și nepoți cuminți și înțelepți”.

Dumnezeu s-o așeze cu drepții!

Cu durere în suflet,

Preot Octavian Moșin