Taina Sf. Maslu de Sf. Mare Mucenic Pantelimon, doctor fără de arginți
Pe data de 27 iulie / 9 august, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon este chemat în rugaciuni de către preoţii Bisericii la Taina Sfântului Maslu şi la Sfinţirea Apei, împreună cu Sfântul Sfinţit Mucenic Ermolae şi cu ceilalţi sfinţi doctori fără de arginţi şi făcători de minuni.
Marţi, 9 august, ora 18.00, la biserica ”Sf. Ierarh Petru Movilă” din Dumbrava va avea loc Taina Sfântului Maslu oficiată de un sobor de preoți.
Fraților este un deosebit prilej în ziua pomenirii acestui mare sfânt, de a participa la Sf. Maslu, de aceea vă îndemnăm să ne rugăm pentru întărirea noastră sufletească și trupească!
Purtătorule de chinuri, Sfinte şi tămăduitorule Pantelimoane, roagă pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre. Amin!