Ultimul sunet la Liceul ”Petru Movilă” din Chișinău

sunet
S-a stabilit o frumoasă colaborare între Biserica din Dumbrava și Întovărășiile Pomicole Trușeni cu Liceul din sectorul Biotanica al capitalei, ce-l au drept protector pe Sfântul Petru Movilă.

Astăzi a avut loc ultimul sunet pentru elevii instituției.

La eveniment a participat părintele Octavian Moșin, parohul bisericii din Dumbrava, transmițând sincere felicitări din partea Mitropolitului Valdimir, precum și din partea enoriașilor bisericii în construcție.

Cadrele didactice și familiile învățăceilor din acest liceu susțin financiar și moral pe toți cei implicați în realizarea acestui proiect bineplăcut Domnului.

În semn de recunoștință pentru toată truda depusă în calitate de pedagog și în activități extrașcolare, dna Svetlana Tiroșco, director adjunct, a fost decorată cu medalia mitropolitană ”Cuv. Parascheva”.

Părintele i-a felicitat în mod special pe absolvenți, binecuvântându-i în pragul examenelor.