În atenția dumbrăvenilor!
Marți, 7 iulie, e zi de aleasă sărbătoare – Nașterea Sf. Ioan Botezătorul (Sânzâienele).
Acum 9 ani, în această zi s-a sfințit prima piatră la temelia bisericii ”Sf. Petru Movilă”. Lucrările au continuat până în anul 2011, după care a urmat amenajarea bisericii din demisol cu hramul în cinstea Sânzîienelor.
De atunci se slujește în biserica de jos sau de iarnă, iar la 7 iulie 2011 s-a pus prima piatră la temelia Centrului social pentru copii, care s-a ridicat timp de trei ani, iar în prezent se desfășoară lucrările în interior.
Astfel, în această zi preconizăm câteva activități de suflet:
Ora 8.00 – Sfânta Liturghie praznicală;
Ora 18.00 – Taina Sfântului Maslu cu participarea a 7 preoți.
Totodată, îndemnăm dumbrăvenii să contribuie cu ce pot la continuarea lucrărilor de edificare a complexului bisericesc din Dumbrava.
Vă așteptăm cu drag!
Preot Octavian Moșin