S-a încheiat tabăra de limbă engleză “Speaking English for Beginners”
În perioada 20 iulie – 20 august 2017 biserica cu hramul “Sfântul Ierarh Petru Movilă” din s. Dumbrava a desfășurat tabăra de limbă engleză cu genericul “Speaking English for Beginners”, la care s-au înscris peste 30 de persoane din localitate.
Studiul s-a axat mai mult pe comunicare, iar vârsta învățăceilor a fost de la 5-6 ani, până la aproximativ 60 de ani.
Multă trudă a depus profesoara-voluntară Cristina Lupu, care s-a oferit cu atâta dragoste față de cei dornici de a cunoaște limba engleză.
Duminică, 3 septembrie, certificatele de participare la tabără vor fi înmânate după slujba oficiată de către părintele-paroh Octavian Moșin.
Începând cu 5 septembrie vor fi reluate cursurile gratuite pentru elevii claselor VIII-IX, în vederea pregătirii pentru examenele de finisare a ciclului gimnazial.
Înscrierea la nr. de telefon: 068942920.
Vă prezentăm în continuare impresiile unor învățăcei după această tabără:
Lecțiile de engleză organizate de biserica Sfântul Ierarh Petru Movilă au fost interesante și utile. Aceste cursuri m-au ajutat să pot începe să vorbesc în limba engleză. Aș dori ca aceste cursuri să continue și vara viitoare, dar la un nivel mai avansat de engleză.
Mi-a plăcut foarte tare tabăra de vară, cel mai tare mi-au plăcut jocurile. În următoarea tabără de vară dacă o să fie mi-aș dori să nu fie atât de devreme cursurile. Mi-a plăcut foarte tare de profesoară.
A fost interesant și bine în tabăra de vară organizată de biserica Sfântul Ierarh Petru Movilă. Lucram împreună ca într-o echipă. Am învățat multe lucruri noi. Aș sugera să fie incluse și lecții de gramatică pentru această tabără. Am dori să avem și ceva jocuri interesante.
A fost bine în tabără. Mi-a plăcut profesoara. Am învățat multe lucruri noi. Mi-a plăcut că am făcut jocuri distractive. Aș mai vrea sa particip la așa tabere. Aș vrea să participe la tabără mai mulți copii.
Mi-au plăcut lecțiile, ele au fost interesante. Mi-a plăcut să citesc. Mi-au plăcut jocurile. Mi-a plăcut tabăra foarte mult, aș mai vrea să particip. Aș dori să participe la tabără și prietenul meu din Norvegia, David.
A fost interesant si bine la tabăra de vară în engleză organizată de biserica Sfântul Ierarh Petru Movilă. La început erau mulți copii, dar unii din ei nu au mai venit la cursuri. Fiecare copil lucra pentru sine, uneori ne ajutam între noi. La unele lecții veneau și maturii. Îmi doream să fie mai multe jocuri în engleză. În același timp doream ca lecțiile să fie mai grele. Mi-a plăcut tabăra foarte mult!
După părerea mea lecțiile erau interesante. Profesoara ne-a învățat într-un mod foarte interesant și clar. Eu aș sugera ca această tabără să continue și anul viitor și să dureze nu numai o lună.
Opinia mea este că lecțiile sânt interesante. Profesoara este bună și copiii la fel. Profesoara predă lecțiile scurt și clar. Sugestia mea este ca tabăra să fie și anul viitor. Aș da o sugestie ca tabăra să fie tot anul, nu doar o lună sau trei.
Noi am învățat multe lucruri noi. Eu cred că tabăra de vară în engleză a fost utilă pentru noi. Am învățat multe lucruri într-o perioadă scurtă de timp. Noi ne putem descurca să vorbim ușor în diferite situații: la aeroport, în hotel, la restaurant și la cumpărături. Am învățat și puțină gramatică la aceste cursuri. Aș dori să învățăm mai multă gramatică. Aș dori să pot să alcătuiesc mai multe și mai diferite propoziții în engleză.
După părerea mea această tabără de vară în Engleză a fost interesantă. Am învățat multe lucruri noi dar aș dori să învăț mai multă gramatică și jocuri. Eu am înțeles că engleza este o limbă foarte vorbită și că trebuie s-o învăț. Mi-a plăcut că noi toți eram ca într-o familie mare. Profesoara noastră, Cristina Lupu, ne-a învățat o mulțime de lucruri în timpul taberei. Mi-a plăcut foarte mult tabăra de vară în limba engleză de la biserica Sfântul Ierarh Petru Movilă.
Metoda de predare a fost foarte eficientă. Toate categoriile de oameni începând cu copii de 5-6 ani și până la maturi de peste 60 de ani au participat la tabăra de vară în engleză organizată de biserica Sfântul Ierarh Petru Movilă. Noi am învățat multe lucruri noi de la a număra, alfabet, fraze și propoziții, în timpul cursurilor.